DESPRE NOI
CINE SUNTEM
Într-o lume de alienare de la aproape tot ce în noi și în jurul nostru, în care ne-am îndepărtat de adevăratele sensuri, valori și conexiuni în viață, trăindu-ne viețile după principii care ne separă de celelalte ființe, mama planetă și propriile noastre suflete, am simțit nevoia urgentă de a ne reconfigura traseul în viață.
În Firiteaz, un sat mic aproape de Arad și Timișoara, unde am început agricultură organică acum 16 ani, contruim acum unul dintre primele sate eco din România. În cadrul și împreună cu comunitatea locală, începem un proces continuu de construire a unui centru de viață și de învățare pentru un viitor regenerativ, un loc de explorare continuă, sărbătorire a patrimoniului și grijă pentru planetă. Facem asta în paralel cu provocările vieții de zi cu zi.
Construim acest Vis pe valori și principii solide:
- Respect pentru toate ființele
- Armonie interioară și exterioară
- Refolosire și reciclare
- Veganism și non-alcool
DRUMUL PARCURS
2004
Punerea bazelor fermei organice
Ne-am mutat din Elveția în România și am început să facem agricultură ecologică în Firiteaz, județul Arad, ca Biofarmland. Am crescut gradual, de la 300 la 1000 ha, suprafața cultivată cu cereale (secară, grâu, einkorn, spelta, emmer, ovăz, orz), menite a fi comercializate pe piețele bio din România, Elveția și Germania.
2008. Începem plantarea de plante medicinale pentru ceai (gălbenele, albăstrele, mărar, condiment elvețian, mărar), culese apoi manual, floare cu floare, și uscate natural la umbră, pentru a fi în final procesate și ambalate într-o clădire veche pe care am renovat-o și dotat-o corespunzător.
2011. Achiziționăm o moară profesională pentru făină integrală, premiată internațional, care păstrează nutrienții din cereale în urma prelucrării. De asemenea, începem plantarea și procesarea muștarului bio, urmate, în 2018, de achiziția unei linii profesionale semi-automate pentru cantități mari de muștar.
2016
Visul unui Sat Ecologic
Dacă la început produceam doar pentru piețele din Elveția și Germania, deja conștiente de valoarea alimentației bio, în timp piața de produse organice se dezvoltă și în România și produsele noastre ajung pe rafturi și aici. Oamenii încep să devină conștienți și interesați de un stil de viață sănătos. Începem, astfel, organizarea de ateliere de mâncare pentru adulți și copii, activități sportive pentru copii și adunări locale pe diferite teme.
Realizăm acum că, în 12 ani, nu am crescut doar o fermă, ci și o comunitate. Devenim conștienți de cât de mult poți realiza în timp, dacă totul e făcut din suflet. Din acest moment, începem călătoria conștientă către un sat ecologic cu mai multă însemnătate: în 2017 hotărâm membrii fondatori, în 2018 fondăm Asociația CALEA NATURALĂ. În același an, îl întâlnim pe Gernot Minke, părintele construcțiilor naturale, care e dispus să proiecteze primele clădiri. Anul 2019 e despre planificare, programare și cooptarea de noi membri în echipă.
2020
De la Vis la Realitate
Putem spune acum că suntem pregătiți să dăm startul proiectului Ecovillage Firiteaz! Lista pentru 2020:
- construirea clădirii administrative și sanitare, a primelor unități de cazare (corturi și colibe ciobănești de lemn) și a unui cuptor de lut pentru pâine,
- găzduirea primului nostru grup de tineri, din 5 țări partenere, ca parte a unui proiect internațional Erasmus+,
- și o mulțime de ateliere și activități (împăduriri, cărămizi făcute manual din lut și paie).
Multe de făcut? Știiiiiiiim! Categoric vom avea nevoie de ajutor, know-how și vibrații bune! Așa că… urmărește-ne blog-ul, conturile de social media și newsletter-ul pentru noutăți în timp real.
HAI SĂ VISĂM ACEST VIS ÎMPREUNĂ!